Structura alternativă

Intuiția

Până acum programul tău mergea drept înainte, instrucțiune după instrucțiune. Dar viața nu e o linie dreaptă: uneori trebuie să faci una sau alta. Structura alternativă este momentul în care programul se oprește, evaluează o condiție și decide pe care ramură să continue. Frumusețea ei stă într-o regulă simplă: indiferent cât de multe ramuri scrii, se execută exact una singură.

Ce este

Structura alternativă (sau decizională) este o instrucțiune care alege ce cod să ruleze în funcție de o condiție. Forma de bază în C++ este:

if (conditie) {
    // se executa daca conditia e adevarata
} else {
    // se executa daca conditia e falsa
}

Inima ei este condiția — o expresie care, evaluată, dă una din doar două valori: adevărat sau fals. În C++ orice valoare diferită de 0 înseamnă adevărat, iar 0 înseamnă fals. O scrii de obicei cu operatori de comparație în cod: == (egal), != (diferit), <, >, <=, >=.

Ai trei forme, de la simplu la complet:

1. if singur — fac ceva doar dacă merită, altfel nu fac nimic.
2. if / else — una din două: ori ramura de DA, ori ramura de NU.
3. if / else if / else — un lanț de întrebări; prima care e adevărată câștigă, restul sunt ignorate.

Cum arată

Să clasificăm un număr: este negativ, zero sau pozitiv? Avem trei cazuri, deci un lanț if / else if / else. Programul verifică întrebările în ordine și se oprește la prima cu răspuns DA.

if (n < 0) {
    cout << "negativ";
} else if (n == 0) {
    cout << "zero";
} else {
    cout << "pozitiv";
}

Hai să urmărim ce ramură rulează pentru n = -4. Programul intră în lanț de sus și pune întrebările pe rând.

Pentru că prima întrebare a fost DA, ramura „negativ" rulează și restul lanțului este sărit complet. Acum urmărește n = 5: prima întrebare e NU, a doua e NU, deci ajungem la else.

Observă cheia lanțului: else if este o întrebare nouă pusă doar dacă toate cele de dinaintea ei au fost NU. Iar else final este plasa de siguranță — prinde tot ce nu s-a potrivit mai sus, fără să mai pună vreo întrebare.

Implementare C++

Să rezolvăm o problemă clasică: maximul a trei numere. Comparăm pe rând și ținem minte cel mai mare găsit până acum.

#include <iostream>
using namespace std;

int main() {
    int a, b, c;
    cin >> a >> b >> c;

    // presupunem ca primul e cel mai mare
    int maxim = a;

    // daca b e mai mare, el devine noul maxim
    if (b > maxim) {
        maxim = b;
    }

    // daca c e mai mare decat ce avem acum, el devine maxim
    if (c > maxim) {
        maxim = c;
    }

    cout << maxim << endl;
    // pentru a = 7, b = 12, c = 4 afiseaza 12
    return 0;
}

Aici cele două if-uri sunt independente: fiecare se verifică oricum, pentru că orice număr ar putea fi cel mai mare. Nu folosim else între ele, fiindcă nu sunt cazuri care se exclud — sunt două verificări separate față de același maxim.

Compară cu varianta inlănțuită, când cazurile chiar se exclud (un număr e ori negativ, ori zero, ori pozitiv — niciodată două deodată):

#include <iostream>
using namespace std;

int main() {
    int n;
    cin >> n;

    if (n < 0) {
        cout << "negativ" << endl;
    } else if (n == 0) {
        cout << "zero" << endl;
    } else {
        cout << "pozitiv" << endl;
    }
    // pentru n = -4 afiseaza negativ
    return 0;
}

Când cazurile se exclud, folosești else if — astfel programul nu mai pune întrebări inutile după ce a găsit răspunsul. Pentru un set închis de cazuri pe o singură valoare întreagă, C++ oferă și switch, o formă mai compactă de lanț pe egalități:

switch (nota) {
    case 10: cout << "excelent"; break;
    case 9:  cout << "foarte bine"; break;
    default: cout << "alta nota";   // prinde restul, ca else
}

break oprește căutarea după ce s-a potrivit un case; default joacă rolul lui else.